theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
28 Марта 2018, 17:26
1 260
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Procedurile cadastrale pentru companii și cetățeni vor fi simplificate

În debutul ședinței de astăzi a Executivului, premierul Pavel Filip a anunțat că procedurile cadastrale pentru companii și cetățeni vor fi simplificate.

Procedurile cadastrale pentru companii și cetățeni, simplificate
Procedurile cadastrale pentru companii și cetățeni, simplificate

Astfel, cetățenii solicitanți de servicii cadastrale nu vor mai trebui să prezinte actele de stare civilă privind schimbarea numelui și nici certificatul de căsătorie și de divorț, dacă informația este inclusă în Registrul de stat al populației.

În același timp, companiile nu vor mai trebui să prezinte extrasul din Registrul de stat al persoanelor juridice și întreprinzătorilor individuali și nici decizia de înregistrare a registratorului de stat.

Prim-ministrul a subliniat că acest lucru a devenit posibil odată cu crearea Agenției Servicii Publice, care a inclus mai multe instituții, cum ar fi Cadastru, Registru, Serviciul stare civilă, Camera înregistrării de stat și Camera de licențiere. Astfel, în prezent Agenția Servicii Publice deținute toate registrele necesare pentru debirocratizarea procedurilor.

„Sunt sigur că pe parcurs se va veni și cu alte îmbunătățiri. Sunt în așteptarea propunerii ca să nu avem nevoie în general de extrase de la Cadastru, Oficiul Stării Civile și  așa mai departe, pentru că aceste informații se găsesc în registre și, într-un final, să ajungem la momentul când cetățeanul va trebui să se identifice doar cu buletinul de identitate”, a spus Pavel Filip.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована