Electoratul dreptei naționale
Partidele dispută electoratul în baza a câteva mize ideologice. Este vorba de niște subiecte care suscită dezbateri în societate și care crează divergențe în sânul electoratului. Fiecare partid dispută un anumit segment din electorat în funcție de poziția pe care o adoptă față de aceste mize. Un astfel de segment electoral este în mod tradițional considerat electoratul naționalist, cel pentru care valorile naționale nu sunt indiferente. Acest electorat ar constitui astăzi între 25 și 35 % din populația cu drept de vot din RM.
Mitul partidului unic
Se consideră că la modul ideal pe un segment electoral constituit din toți cetățenii cu drept de vot care împărtășesc o anumită poziție cu miză electorală ar trebui să se regăsească un singur partid. În realitate însă mai multe partide dispută acest electorat, printre cele parlamenare fiind PL și PLDM. Pentru că ambele se consideră exponentele electoratului proromânesc, aceste partide politice duc o luptă acerbă între ele. În opinia mea convingerea că segmentul electoral naționalist poate fi cucerit de un singur partid este însă un mit, pe care eu l-aș numi mitul partidului unic. Am să încerc să aduc niște argumente în favoarea acestei opinii.
Un electorat eterogen
În pofida opiniilor curente, acest segment electoral pentru care luptă PL, PLDM și unele partide extraparlamentare este de fapt destul de eterogen. Deși acest electorat are o opinie similară în privința principalelor mize politice din RM cum ar fi orientarea geopolitică (prooccidentală), identitatea majorității etnice (români sau moldoveni români), atitudinea față de URSS (ocupație), soarta independenței (unirea cu România direct sau prin integrarea in UE), el poate fi divizat în două mari grupuri care sunt ireconciliabile. Ce poate face ca aceste grupuri să se excludă reciproc?
Idealiștii și pragmaticii
Deși ambele subsegmente sunt proromânești, primul își revendică deschis identitatea românească, stă pe poziția unei forme sau alta de unire cu România, condamnă fără rezerve regimul sovietic pe care îl consideră de ocupație și este adeptul unui discurs mai categoric, care acceptă foarte greu compromisurile în toate aceste subiecte. Al doilea subsegment, deși are conștiința apartenenței la cultura românească, dă prioritate totuși rezolvării aspectelor practice ale dezvoltării societății noastre, cum ar fi democrația, libertatea individuală, îmbunătățirea condițiilor materiale, a conviețuirii pașnice, și sunt dispuși să facă compromisuri în numele acestor valori. Din acest considerent, cetățenii din ultimul grup consideră că exclusivismul și discursul radical nu va ajuta cauzei naționale, ci mai degrabă îi va dăuna.
Astfel putem afirma că aceste două segmente sunt ireconciliabile în ce privește prioritățile obiectivelor politice și a metodelor de luptă politică. Dacă primul este un electorat idealist, pentru care valorile naționale sunt prioritare și nenegociabile, al doilea este un electorat pragmatic pentru care valorile naționale sunt importante, dar nu primordiale. Idealiștii îi consideră pe pragmatici trădători, iar pragmaticii pe idealiști – radicali.
Luptă istorică
Aceste subsegmente ale electoratului proromânesc au existat chiar de la începutul RM. În anii 90, aceste două subsegmente erau reprezentate în cursul anilor de două partide, Frontul Popular (mai târziu PPCD), condus într-un final de Iurie Roșca și Congresul Intelectualității (mai târziu PFD), condus de Valeriu Matei. Ambele partide aveau un discurs naționalist, dar vedeau diferit prioritățile politice și metodele de luptă pentu cauza națională. Din cauza însă că liderii acestor partide se percepeau ca dușmani de moarte, fiind adepții mitului partidului unic, ei au pus pe baricade militanții lor și au declanșat un război pe viață și pe moarte între ei. Un zel debordant și o înverșunare teribilă a manifestat în acest scop Iurie Roșca, pentru care cel mai mare dușman nu era nomenclatura ex-sovietică, ci confrații săi din PFD.
Roșca a câștigat?
Într-un sfârșit Iurie Roșca și-a văzut scopul atins. În urma unui scandal aparent de corupție, Valeriu Matei a putut fi discreditat iremediabil, ceea ce a făcut ca partidul său să nu mai treacă pragul electoral în alegerile parlamentare din 2001. Surpriza a fost însă că ponderea PPCD nu a crescut (8,24%), deși concurentul său pe segmentul proromânesc a fost eliminat. Explicația rămâne a fi că ideea conform căreia electoratul național poate fi cucerit de un singur partid este un mit. De fapt există două subsegmente ireconciliabile în privința priorităților politice și a metodelor de realizare a acestor priorități. Din acest considerent, cei care cred că înlăturând unul din cele două partide pe acest segment, PL sau PLDM, celălalt va câștiga întregul electorat se înșeală dramatic. Ei vor scăpa poate de partid, dar cu siguranță nu vor obține electoratul acestui partid, care va trece mai degrabă la un alt partid extraparlamentar, decât la trădători sau radicali.
